TeXTe

Mă vedeţi citind. Scriind. Plimbându-mă singur. Nu mă dau cu maşina, proprietate personală, cu peste 100 de km|h de-a lungul oraşului. Nu ascult manele. Nu mă uit la emisiuni TV în care vedetele, cu gura până la urechi, furnizează reţeta succesului. Nu chefuiesc în cluburi de noapte căutând senzaţii tari. Nu mă îmbrac la modă. Nu vizionez emisiunile care provoacă râsul în grup. Nu doresc să obţin vreo funcţie în societatea de consum. Nu am muşchi umflaţi sintetic. Nu vorbesc în jargon şi nici cu voce tare la telefonul mobil în mijloace de transport în comun. Am ochelari cu rame groase. Nu doresc să intru în niciun partid. Iubesc o femeie fără să mă gândesc la nicio moştenire. Din pricina acestor slăbiciuni aţi început să îmi puneţi etichete. Sunt când urât şi ratat. Când leneş şi suspect. Când bolnav şi de arătat cu degetul. Iar voi: frumoşi, buni, curajoşi, puternici, responsabili, care reprezentaţi (cu sentimentul datoriei) majoritatea, cu trupurile voastre zvelte şi sănătoase vă trăiţi, aşa cum vi se cuvine, raliurile de-a lungul oraşului. Ascultaţi cu exaltare manelele şi emisiunile care provoacă râsul în grup. Vă luaţi în serios funcţiile şi conjuraţiile. Vă umflaţi muşchii moştenind mereu, de la voi înşivă, amarul destin al nimicniciei.