TeXTe

- Ne-a dăruit totul.
Puţinele cuvinte ale tatălui meu se pierduseră în aer precum o aromă de frunze proaspăt cazute. Prima zi a penultimei luni din an se umpluse dintr-o dată cu resturile de vânt din zilele trecute şi nimeni de pe lume nu mai puea spune că se află într-un loc sigur. Pe marginea mormântului proaspăt al bunicii mele şi deopotrivă al mamei tatălui meu, am reuşit să întreb:
- Ce anume ne-a dăruit?
- E simplu: că am ajuns în viaţă fără să ştim şi că plecăm din ea la fel, că putem iubi şi pierde, că avem conştiinţa de sine şi totodată singurătatea sinelui, că putem gândi şi vedea Frumosul...
- Oare este El, cel la care ne gândim cu toţii şi atunci când iubim, şi atunci când pierdem, şi atunci când murim?
- Da.
Era inutil să îi spun numele pe care lumea îl folosea în mod obişnuit. Mai cu seamă în astfel de ocazii. M-am uitat în jurul meu. Cruci mai mici, mai mari, oameni aprinzând lumânări, flori de toate culorile, pământul căzut în cofrajul mormintelor ca o hernie operată la timp ori umflat ca o burtă de bere, chipuri de toate vârstele mişunând printre cruci ca şi cum îşi căutau, prin audceri aminte, adevărata casă, cerul foarte jos, atingând cu mâinile lui invizibile pe fiecare dintre noi. Tăcerea tatălui meu fusese întreruptă de vocea mamei:
- Aici e locul ideal. Lângă mormântul bătrânei e o plamă de pământ liber. Numai bun pentru noi doi. Trebuie să îl cumpărăm. Repede.
Mama vorbea ca un mort neserios ce părăsise pentru o clipă moartea tocmai pentru a-şi închiria închipuitul loc al aşa-zisei odihne veşnice.
Nu ştiu de ce, poate din vechiul reflex al caraghioasei intuiţii că văd adevărul, am asigurat-o că nu aici, în pământ, ne este adevărata casă. Dar nu am putut să o asigur unde anume este. M-a privit sceptic şi mi-a spus că trebuie să mai cresc puţin. Tata contiuna să stea pe marginea mormântului proaspăt al mamei sale cu o mână pe cruce şi cu cealaltă pe genunchi.
- Simţiţi mirosul? De la ei vine. Haideţi să plecăm.
Ne-am reîntors. Darurile despre care tata tocmai îmi vorbise le simţeam adevărate şi, pentru o clipă, vii şi morţii păreau să însemne acelaşi lucru.