TeXTe

La prînz neliniştea mă scoate afară din casă. Parcă nu aş pleca. Mi se pare ca ratez ceva, că dacă aş mai sta puţin mi-ar veni acel gînd care se munceşte în mine de atîta timp şi care e întrerupt întotdeauna de plictiseală, de somn, de nevoia de a iesi si a ma îmbăta. Aici e o problemă de atenţie si de respiratie pentru că fiecare exista doar atîta timp cît poate să-şi ţină respiraţia. Plec si trag usa dupa mine cu sentimentul ca totul este hotarit de absenta pe care o las in urma. M-aş putea uita pe gaura cheii, dar nu o fac: mi-e ruşine.