TeXTe

Îi plăcea să mergă în locul unde-o văzuse pentru prima oară. Vizavi, era o cîrciumă împuţită, plină de moşi care îşi hrăneau cancerul ce urma să-i înghită, cu tot cu berile şi votcile lor. Se aşeza la o masă mai retrasă, îşi scotea telefonul şi o suna, privind bucata de pămant pe care ea stătuse atunci cînd el o abordase plin de curaj, înfiorat de mii de fiori, Am avut sau nu erecţie cînd am mers lîngă ea?, asta era întrebarea care-l obseda de ceva vreme-ncoace. În ureche îi bîzîia enervant bîzul celularului Nokia 1200, ea nu răspundea, poate era la duş, poate făcea sex în vis cu tipul ei de la MTV, poate era plecată şi îşi uitase, pur şi simplu, telefonul acasă, poate, poate, dar el nu renunţa, timp era berechet în viaţa lui, aşa că mai un dial şi iar bîzul enervant, Da, i-a răspuns, ce vrei, ce pizda mătii mai vrei?? Să mai îmi dai o şansă, i-a răspuns el, cu tupeu, sau cel puţin aşa avusese impresia că i-a răspuns, oricum ea nu a detectat tupeul, ci doar vocea lui aşa cum o ştia dintotdeauna, urîtă şi fără personalitate, şi i-a închis telefonul. Prin cap i-au trecut versurile din Puritania, cu care se trezise dimineaţa, ca nişte ecouri prelungi venite din abis, care abis?, al LUI,
I am war, I am pain
I am all you've ever slain
I am tears in your eyes
I am grief, I am lies,
… şi abisul lui l-a îmbărbătat, Mai trebuie să încerc, nu se renunţă aşa cu una cu două, trebuie să mă ierte sau Eu trebuie s-o iert? Ups! Problema erecţiei a dispărut, luîndu-i locul Cine-pe-cine-trebuie-să-ierte. Ce vină am eu? Apoi, iarăşi Bîîîîzzzzz şi răspunde Liza, Da! Nu ai de gînd să mă laşi în pace? Dar, Liz, ştii, stai măcar puţin, nu-mi închide, te rog, uite, hai la o cafea (el avea o halbă-n faţă, de bere, normal!), nu pot să-ţi spun prin telefon sau nu ar fi normal să-ţi spun ce vreau să-ţi spun prin telefon, după aia dacă nu mai vrei să te deranjez, n-o să mai auzi de mine niciodată.


Mă numesc Ivan şi mă droghez cu viaţă
Mă numesc Ivan şi mă droghez cu particule cuantice din trupul meu pe care le găsesc la fiecare pas împrăştiate pe jos, senzaţiile sunt mai mult decat orgasmice, poate că se aseamănă cu imposibilitatea de a ejacula, cu o explozie iminentă, dar care nu se va petrece niciodată.
Mă numesc Ivan şi vin în cîrciuma asta fetidă, de cîteva ori pe săptămînă, o aştept pe Liz, fosta mea actuală, veşnică, chiar dacă sunt penibil, chiar dacă trebuie să intru-n vorbă cu moşi beţi, duhnind a votcă digerată, transpiraţi, nespălaţi de o mie de ani, rataţi, poate că e doar o formă de penitenţă pentru greşelile mele faţă de ea. Mă uit la locul ei, da, acolo am întîlnit-o, stătea în picioare şi aştepta nu mai ştiu ce autobuz, mi-a plăcut la prima vedere, mai tîrziu, mi s-a sculat, de fapt nu sunt sigur că mi s-a sculat, poate pentru voi nu e important amănuntul ăsta, pentru mine este, m-am dus la ea, eram după două pastile de diazepam amestecate cu 3 beri (doza minimă cînd nu am altceva mai tare), am abordat-o ca un domn, numai că eram îmbrăcat cam jalnic, cred că şi miroseam puţin a transpiraţie de la transpiraţia cîrciumii unde stătusem pînă s-o văd, ce să le fac, moşi puturoşi, ei sunt viitorul parfumurilor, i-am zis, Salut, ai un foc? La care ea mi-a răspuns, Da, şi mi-a dat foc pur şi simplu cînd i-am auzit vocea, nu mai aveam nevoie de bricheta pe care o ţinea în mînă, aşteptînd să o iau o dată, că busul se vedea în zare şi ea trebuia să meargă la cursuri, ţigarea mi se aprinsese instantaneu şi un val de frig straniu, doar era foarte cald, m-a cuprins, şi aici a intervenit ciudăţenia, nu mai reţin dacă mi s-a sculat sau nu, deşi nici prin cap nu-mi trecuse că aş fi dorit-o la pat, nu, nici vorbă de-asta, voiam doar să o cunosc, să vorbim toată ziua, să le lase-n pula mea de cursuri şi să nu se mai sature de mine, apoi m-am urcat cu ea în maşină şi m-am ţinut după ea, nu mai ştiu exact şirul evenimentelor, n-am lăsat-o pînă ce nu a acceptat să mergem la o cafea care, în drum spre bar, treptat-treptat, s-a metamorfozat în bloody mary, apoi în mai multă votcă şi-n mai puţin blood, dar plină de puritate. Am lăsat-o să intre întîi, aşa s-a nimerit, am comandat două b.mary, bine că nu am cerut be you! sau B.U. sau B.M., BMW, noi eram noi deci cu două BM, sorbind, eu mai des ea mai rar, eu mai o ţigare, mai două, mai trei, ea fuma foarte rar, m-am dus la baie să mai înghit un diazepam, blestemînd lipsa partenerului meu de viaţă, LSD (acidul lisergic dietilamida 25), mi-ara ruşine să înghit de faţă cu ea pastila, de teamă să nu creadă că sunt bolnav sau mai ştiu eu ce, m-am întors încet prin spatele ei şi am speriat-o, ea a rîs, chiar se speriase, niciodată nu dau greş, e domeniul meu, meseria mea de sperietoare de oameni, m-am aşezat şi ea a început să-mi povestească despre facultatea ei, despre cît de mult o urăşte, timp în care am mai cerut o votcă seacă pe care am turnat-o peste BM-ul meu, fusese prea slabă, băuturăbunădenimic!, Dar, Liza, am început eu ameţit, mi se suiseră toate la cap, hai să nu mai vorbim despre facultate, ştiu, poate că mă grăbesc, aşa sunt eu, timpul e scurt, mai scurt ca un tiv deşirat (comparaţie nasoală, avînd în vedere..dar lasă, altădată), aş vrea să nu-l irosim cu neplăceri de-astea, mai bine hai să vorbim despre noi excluzînd lucrurile care nu ne plac (utopic, prostule, tu nu poţi să vorbeşti despre tine astfel, vrei doar să faci în aşa fel încît să-i pari ei mai sociabil decît eşti..uită-te la hainele tale de woodstock, la părul tău grunge, la uleiul care curge din el, nespălatule, cine eşti tu să joci rolul unui vis frumos??). Ea mi-a zîmbit atunci şi mi-a replicat, Nu eşti tu ăsta, las-o baltă. Mă ghicise, nu mi s-a mai întîmplat niciodată să mă citească cineva atît de repede. Cînd ţi-ai băgat pula într-o pizdă ultima dată? Na, despre asta vrei să vorbim? Eram mască. Nu m-aş fi aşteptat, dar nu m-am pierdut, nu-mi stă-n fire, pentru o secundă am crezut că mă ia la mişto, după mi-am dat seama, asta e ea şi asta va fi, super, va fi a mea pentru totdeauna. Clar ca lumina halucinantă din praful alb ca neaua; poetic!, Acum două zile, i-am răspuns mîndru, dar minţeam, aproape că uitasem cum arată zona aia…cum se numeşte?…vezi, ce ziceam, de cînd n-am mai făcut-o am uitat şi cum îi zice…Hai să ne-o punem la baie, i-am cerut ostentativ. Pe bune, eram dus, ameţit, plin de spaimă şi culoare, desena cineva pe trupul meu cu un creion ascuţit, m-a trecut un fior înaintea răspunsului ei, Hai! Mai să mă înec cu BM-ul meu, care nici nu mai exista, asta mi-a trădat emoţia, nu era chiar emoţie, doar orgoliul nu mă lasă s-o recunosc, nu mai era nimic în pahar, eu nu observasem şi nici nu realizam că nu beam nimic, în timp ce sorbeam isteric din BU-ul inexistent, care se afla totuşi peste tot şi nicăieri, ca Dumnezeu. Am mers la baie, la femei, atunci a fost prima dată cînd mi-a potolit erecţia, cu mişcările ei…cu mişcările ei…Apoi a venit E.A.Poe:
…Is all that we see or seem
But a dream within a dream?

Mă numesc Ivan şi cînd nu stau aici ies cu alţi rataţi prin oraş. Speriem lumea, facem inimile să îngheţe de spaimă, murim în fiecare clipă pentru ca ele să-şi reia bătăile jalnice, bumbum, pas după pas, către final.

My fate is a preview of derelict Hell.