TeXTe

Înalt, cu umeri laţi şi paşi siguri, părea un soldat aflat în permisie. Se aşeza în poziţie de drepţi la fiecare masă. Contrar aşteptărilor celorlalţi începea să miaune ori să latre. Faţa, acoperită de-o barbă fragedă, roşcată, se modifica în funcţie de animalul imitat. Din când în când bătea din palme acompaniindu-se cu o ritmică şchioapă. Uşor hazlie. Apoi se oprea cu ochii mari întrebând dacă oamenii au un bănuţ pentru el. De la câte o masă i se puneau în podul palmei bancnote verzi. Atunci întreaga făptură tresărea sub impulsul unei bucurii neaşteptate. Mulţumea ceremonios. Îndepărtându-se fără niciun zgomot. După plecarea lui localul se reaşeza în ceea ce fac oamenii zilnic. Fiecare masă avea zgomotul ei. Aroma şi cuvintele ei. Unele se spăregeau în aer ieşite din guri adânci cu buze vopsite de întuneric. Altele rămâneau suspendate ca într-un regret al gândului că dobândise aşa un comun înveliş. Priviri curioase, indiferente, tăioase, blânde se amestecau fără ca nimeni să-şi dea seama unde se duc, ce iscodesc, pe cine vor să afle dincolo de ele însele.
Prezenţa lui, în pofida caraghioslâcului şi a milei pe care le provocase, încerca să transmită ceva important şi grav despre oameni. Târziu, după ce fiecare îşi uitase, îndeajuns de bine, sensul preocupărilor obişnuite şi trebuinţele imediate ale vieţii, înţeleseseră că nu sunt mai mult decât o maimuţăreală într-un întuneric etern, o grimasă de animal hăituit adresată nimicului, un biet cerşetor de nemurire ce nu primeşte decât bancnote de pământ cu care îşi cumpără într-un târziu moartea.
În toţi cei de la mese gândurile astea intraseră şiret şi sfârşitul zilei avea aromă de cataclism. Mânioşi pe cel care le stricase mărunta bucurie a clipei plecaseră să-i ceară socoteala.
Unul după altul, oamenii semănau cu mieunatul lui ce se pierdea în noapte ca un ritual colorat şi fantastic.