TeXTe

Avem importanţă. Suntem cineva. Ceva anume. Suntem atât de siguri pe chipurile noastre. Luăm decizii. Suntem responsabili pe ce trebuie să administrăm. Administrăm pînă şi dragostea cu responsabilitate. Trăim în natura civilizată a raţiunii şi a prejudecăţilor înalte.
Îi aud strigând, fiecare din locul lui, fiecare crezând în toate astea. Şi mă cuprinde o groază cumplită. Un fel de sfârşeală. Mă întreb dacă au călcat pe nisip, ori au văzut cum norii îşi amestecă umbrele printre trupurile şi reuşitelor lor. Mă întreb de ce sunt aşa de siguri pe noianul de nesiguranţe. De ce merg în pas de defilare pe drumul strâmb al moralei despre cum trebuie să fie viaţa?
Mai des decât se strâng în braţe ei se îngroapă unii pe alţii. Atunci de unde vine obscura asta nevoie de siguranţă, de certitudine a tot ce nu-i certitudine?
Opriţi-vă o clipă! Mai lepădaţi-vă încrederile şi ataşamentele de anumite realităţi. Mai întrebaţi-vă: de ce?
Nu avem importanţă. Suntem nimic anume. Suntem umbre pe chipurile noastre. Suntem... Administrând dragostea cu responsabilitate ne tot naştem în balta în care se reflectă mincinos, ca infinit la noi înşine, cerul. Să nu mai administrăm inima. Îmbrăcaţi în costum de moarte, cu insigne înfipte în piept, mărşăluind cu gravitate pe străzile lumii? E atât de caraghios încât cerul din baltă a început să râdă cu sughiţuri. Auziţi?